marți, 4 octombrie 2011

De unde Shotokan?

Gichin Funakoshi este cel care a pus bazele acestei arte martiale, iar numele ei are legatura directa cu el. Funakoshi era profesor si poet, iar in viata literara si-a ales pseudonimul SHOTO, insemnand literal “valuri de pin”. Mai tarziu, Maestrul Funakoshi a explicat cum vantul care adia printre “valurile de pini” de pe Muntele Torao i-a adus multa inspiratie.
In 1936 Maestrul a deschis un dojo in Tokyo. Acesta a fost numit SHOTOKAN de catre studentii sai, iar acest nume a devenit popular si in cativa ani, odata cu popularizarea stilului practicat de Shoto in scoala sa, numele scolii s-a extins si asupra stilului. Numele SHOTOKAN s-a format de la Sho (pin), To (val) si Kan (casa ori scoala).
O mare dilema s-a iscat cand s-a pus intrebarea: este Shotokan-ul un stil, unul bine definit, fara legatura cu altceva?
Raspunsul a venit chiar de la Maestrul “Shoto”. Intr-unul dintre antrenamente, unul dintre studentii sai a spus ca el practica stilul Shoto Ryu. Auzind acesta Funakoshi s-a infuriat si i-a spus TU PRACTICI KARATE SI NUMAI KARATE. KARATEUL ESTE NUMAI UNUL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu